studii clinice la IOCN
În timpul internării la IOCN, medicul care vă tratează vă poate propune să participaţi la studii clinice, pentru că acestea prezintă un interes medical în contextul îngrijirii dumneavoastră.
Ce este un studiu clinic în cancerologie?
Studiul clinic are ca scop evaluarea unor noi tratamente pentru cancer, determinarea eficacităţii lor şi toleranţa de către organism, pentru ca pe viitor cât mai mulţi pacienţi să beneficieze de ele.
Aceste studii pot fi realizate la iniţiativa industriei farmaceutice sau a Institutului. Aceste studii sunt validate de protocoale ştiinţifice riguroase şi respectă principiile etice şi interesele persoanelor care participă la aceste studii.
Dacă mă hotărăsc să particip la un studiu clinic, pot să mă răzgândesc pe parcurs?
Participarea la un studiu clinic este un act voluntar, neobligatoriu. Pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, medicul vă va da toate informaţiile necesare verbal şi în scris: obiectivele studiului, riscurile şi inconvenientele, modalităţile de efectuare.
La întâlnirea cu medicul nu ezitaţi să adresaţi întrebări. Aveţi la dispoziţie un timp de gândire pentru a lua decizia de a participa sau nu. Vă rugăm să citiţi cu atenţie informaţiile medicale care vă sunt date şi în ce condiţii se face consimţământul.
Nici o investigaţie sau tratament care are legătură cu un studiu clinic nu se poate face fără acordul scris al pacientului. Aveţi libertatea de a refuza participarea la studii de acest gen. Refuzul nu afectează cu nimic tratarea dumneavoastră în Institut. În cazul în care acceptaţi, veţi avea un exemplar din exprimarea consimţământului pe care l-aţi semnat. Puteţi reununţa oricând la participarea la studiul clinic, fără ca aceasta să afecteze modul în care veţi fi tratat şi îngrijit în Institut.
Lista cu studiile clinice desfăşurate la Institutul Oncologic
Studiu de fază II, randomizat, pentru compararea vinorelbinei orale ca agent unic administrată în două scheme de tratament la pacienți cu cancer pulmonar avansat cu celule non-mici cu contraindicație pentru chimioterapia pe bază de platină
Studiu clinic de fază III, multicentric, randomizat, dublu orb, controlat cu placebo, pentru a compara Bendamustina și Rituximab (BR) în monoterapie cu utilizarea acestora în combinație cu Acalabrutinib (ACP 196) la pacienții cu Limfom cu celule în mantă netratat anterior
A phase III, double-blind, randomised, placebo-controlled, multicenter study to assess the efficacy and safety of AZD9291 versus Placebo, in patients with EGFR mutation positive Stage IB-IIIA Non-Small Cell Lung Carcinoma, following complete tumor resection with or without adjuvant chemotherapy (ADAURA)
Studiu de fază 3, multicentric, randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, pentru evaluarea eficacității și siguranței medicamentului de investigație clinică anamorelinHCI în tratamentul scăderii în greutate și al anorexiei asociate malignității la pacienți adulți cu cancer pulmonar non-microcelular (NSCLC) în stadiu avansat
Studiu de faza IIa, deschis, multi-doză, pentru evaluarea siguranței, eficacității și farmacocineticii la administrarea subcutanată a APL-2 la subiecți cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN)
Studiu de fază 3, în regim dublu-orb, multicentric, randomizat, controlat cu placebo, de evaluare a eficacității, siguranței și tolerabilității itraconazolului pulbere uscată de inhalat pentru profilaxia infecțiilor fungice invazive la pacienți cu leucemie acută și neutropenie
A multicenter, randomized, double-blind, placebo-controlled phase 3 study in ovarian cancer patients evaluating Rucaparib and Nivolumab as maintenance treatment following response to front-line platinum-based chemotherapy
A randomized (1:1), double blind, multicenter, placebo controlled study evaluating intensive chemotherapy with or without Glasdegib (PF 04449913) or Azacitidine (AZA) with or without Glasdegib in patients with previously untreated Acute Myeloid Leukemia
Studiu de fază 3, multinațional, randomizat, deschis, cu brațe paralele, pentru evaluarea Avelumab în asociere cu Axitinib comparativ cu monoterapia cu Sunitinib ca tratament de prima linie la pacienți cu carcinom reno-celular avansat
A phase III, randomized, double-blind, placebo-controlled study evaluating the efficacy and safety of copanlisib in combination with rituximab in patients with relapsed indolent B-cell non-Hodgkin's lymphoma (iNHL)- CHRONOS