Pacienți

Programele de screening În prevenȚia cancerului

Scopurile programelor sunt prevenirea si combaterea cancerului de col uterin și mamar și întărirea capacității sistemului de sănătate pentru controlul și combaterea cancerului la nivel național, pentru a reduce incidența formelor invazive ale cancerului și mortalității specifice prin aceste tipuri de cancer.

Vaccinarea împotriva virusului HPV și participarea la programele de screening îți pot salva viața! Cancerul de col poate fi prevenit!

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca implementează împreună cu Institutul Național de Sănătate Publică proiectul „Integrarea screeningului primar HPV în programul național de screening pentru cancerul de col uterin”, cofinanțat din  FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului

Obiectivul general al proiectului este creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament pentru principalele patologii. Proiectul urmărește dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului medical în domeniul oncologic, în special în programe de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament al leziunilor precanceroase ale colului uterin (HPV/Babeș Papanicolaou). Prin proiect va crește calitatea serviciilor oferite pacienților, contribuind totodată la obiectivul specific al apelului de proiect și anume la creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce pentru principalele patologii.

Obiectivele specifice ale proiectului

Asigurarea unui standard unitar de realizare a screeningului la nivel național prin elaborarea unor metodologii pentru programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin.

Îmbunătățirea nivelului de competențe pentru 440 de persoane implicate în derularea programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin.

Informarea, educarea, conștientizarea populației în general și a grupurilor vulnerabile în special cu privire la screeningul cancerului de col uterin.

Pentru mai multe informații despre proiect și despre programul de screening, accesați pagina potisaprevii.eu

Cancerul de sân depistat la timp poate fi vindecat!

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca implementează împreună cu Institutul Național de Sănătate Publică proiectul „Creșterea capacităţii instituţionale și a competenţelor profesionale ale specialiștilor din sistemul de sănătate în scopul implementării Programului Național de screening pentru cancerul de sân”, cofinanțat din  FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului

Dezvoltarea competențelor profesionale în domeniul oncologic și anume creșterea nivelului de competenţe al personalului medical implicat în derularea programelor de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament al cancerului la sân. Acest lucru va determina un nivel de competenţe îmbunătăţit al personalului medical implicat în implementarea programelor oncologice precum și servicii de calitate oferite pacienţilor, contribuind astfel la obiectivul specific al apelului de proiect și anume creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii de calitate, orientate către prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce pentru principalele patologii.

Obiectivele specifice ale proiectului

Înființarea unui centru de referință pentru programele regionale de screening al cancerului mamar;

Asigurarea unui standard unitar de realizare a screeningului la nivel național prin elaborarea unei metodologii pentru programele de prevenire, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân;

Îmbunătățirea nivelului de calificare pentru 459 de cadre medicale implicate în derularea programelor de prevenire, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân;

Informarea, educarea și conștientizarea populației în general și a grupurilor vulnerabile în special cu privire la activitatea de screening al cancerului de sân.

Pentru mai multe informații despre proiect și programul de screening, accesați pagina pentrutine.eu 

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.
Skip to content