Carieră

Institutul Oncologic „Prof.Dr.Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi, temporar vacante, pe perioadă determinată:

I. 5 posturi asistent medical generalist

II. 4 posturi infirmieră

III. 4 posturi îngrijitoare

CONDIŢII GENERALE DE PARTICIPARE:

  1. îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea exercitării profesiei în România;
  2. are vârstă de minimum 18 ani împliniţi;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată de medicul de familie sau medicul de specialitate medicina muncii;
  5. îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru postul vacant;
  6. îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea postului;
  7. nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei vacante pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
50

punctaj minim pentru promovarea celor două probe

13.02.20

data limită pentru depunerea candidaturii

Asistent medical generalist

  1. Studii post liceale în domeniul sanitar (studii medii finalizate, prezentarea diplomei de Bacalaureat este obligatorie)
  2. Să fie membru activ OAMGMAMR
  3. Cunoştinţe de operare pe calculator, program Microsoft Office

Infirmieră

  1. Să fie cel puţin absolvent al învătământului general obligatoriu
  2. Curs de infirmiere organizat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sau
  3. Curs de infirmiere organizat de furnizori autorizaţi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi persoanelor Vârstnice cu aprobarea Ministerului Sănătăţii – Direcţia generală Resurse Umane, Juridic şi Contencios, şi certificare

Îngrijitoare

  1. Să fie cel puţin absolvent al învătământului general obligatoriu

a. Depunerea dosarelor se va desfăşura în perioada 07.02.2020 – 13.02.2020
b. Selecţia dosarelor va avea loc în data de 14.02.2020
Data, ora şi locul de desfăşurare a concursului:
c. Proba scrisă: 21.02.2020 – ora 9:00 – la sediul unităţii
d. Proba de interviu: 24.02.2020 – ora 9:00 – la sediul unităţii

Actele se vor depune până cel tarziu în data de 13 februarie 2020, ora 12 la secretarul concursului – Ec. Oprea Cristina, Birou RUNOS

  1. Copia actului de identitate; copia certificatului de naştere şi căsătorie, dacă este cazul;
  2. Cerere de înscriere (Formularul standard se va pune la dispoziţia candidaţilor prin Secretariatul IOCN);
  3. Copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări (prezentarea diplomei de Bacalaureat este obligatorie);
  4. Copia carnetului de muncă şi adeverinţa care să ateste vechimea în muncă şi după caz, în specialitate (pentru perioada ianuarie 2011 până în prezent);
  5. Cazier judiciar;
  6. Adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 3 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
  7. Recomandarea de la ultimul loc de muncă sau, după caz, copia fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale;
  8. Alte înscrisuri din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor speciale de participare la concurs;
  9. Curriculum vitae.
Proba scrisă asistent medical generalist
  • Titircă Lucreţia, Urgenţele medico-chirurgicale – sinteze pentru asistenţi medicali, Editura Medicală, 1999;
  • Ordinul MS nr. 961 din 19 august 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare;
  • Ordinul nr. 1101 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare;
  • Legea nr. 282 din 5 octombrie 2005 privind activităţi de transfuzie sanguină, donare de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice;
  • Ordinul MS nr. 1132 din 27 iunie 2007 pentru aprobarea Normelor privind standardele şi specificaţiile referitoare la sistemul de calitate pentru instituţiile medicale care desfăşoară activitaţi în domeniul transfuziei sanguine;
  • Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România (MO 560/12,08,2009);
  • Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România din 10.02.2009;
  • OUG 144 /2008 – privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
  • Legea 46/ 2003 privind drepturile pacientului la Normele de aplicare a acesteia (OMSP nr. 386/ 2004);
  • Ord. MS nr. 1142 din 3 octombrie 2013 privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenţi medicali generalişti;
  • Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii republicată în M. Oficial, Partea I, Nr. 652/28.05.2015, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 900/2012, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX „Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii;
  • Ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 397/836 din 2018, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru;
Proba scrisă infirmiere și îngrijitoare
  • Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare – Cap. III, art. 6, 7, 20, 22, 23 și Cap. V, art. 24 și 25
  • Ord. MS nr. 961 din 19 august 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare – Capitolul I, Capitolul II, Capitolul III art. 1 până la art. 23, Capitolul IV art.1 până la art.36, Anexa 3 şi Anexa 4
  • Ordinul nr. 1101 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare – Anexa 4

Relații suplimentare privind desfăşurarea se pot obţine la sediul unităţii, str. Republicii
nr. 34-36, etaj I, secretarul concursului – Ec. Oprea Cristina, Biroul RUNOS – telefon 0264-
598 361 int.142

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.
Skip to content