Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca organizează în conformitate cu H.G. nr. 1336/2022 examen de promovare pentru următoarele posturi din cadrul institutului:
- economist specialist IA – 2 posturi;
- referente de specialitate gradul I – 1 post;
- inginer specialist IA – 2 posturi;
- inginer gradul I – 1 post;
- muncitor calificat I – 4 posturi;
- muncitor calificat II – 2 posturi.
a) persoana are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene şi domiciliul în România;
b) persoana cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) persoana are capacitate deplină de exercițiu și capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) persoana are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) persoana îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) persoana nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) persoana nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) persoana nu a comis infracţiunile prevăzute la 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
punctaj minim admisibil pentru fiecare probă
data limită pentru depunerea candidaturii
– Pentru posturile de economist specialist IA și referente de specialitate gradul I:
- diplomă de licență;
- 6 ani și 6 luni vechime în specialitate.
– Pentru posturile de inginer specialist IA:
- diplomă de licență;
- 6 ani și 6 luni vechime în specialitate.
– Pentru postul de inginer gradul I:
- diplomă de licență;
- 3 ani și 6 luni vechime în specialitate.
– Pentru posturile de muncitor calificat I:
- 9 ani vechime în meserie
– Pentru posturile de muncitor calificat II:
- 6 ani vechime în meserie
- depunererea dosarului până la data de 12.06.2024, ora 15.30.
- afișarea rezulatului selecției dosarului de înscriere până la data de 13.06.2024, ora 15.30
- depunerea contestației până la data de 14.06.2024, ora 15.30
- afișarea rezultatului în urma contestației până la data de 17.06.2024, ora 15.30
- desfășurarea probei scrise: în data de 18.06.2024, ora 09.00
- afișarea rezultatului probei scrise până la data de 19.06.2024, ora 15.30
- depunerea contestației până la data de 20.06.2024, ora 15.30
- afișarea rezultatului în urma contestației până la data de 21.06.2024, ora 15.30
- susținerea probei interviu: in data de 24.06.2024, ora 09.00
- afișarea rezultatului interviului până la data de 25.06.2024, ora 15.30
- depunerea contestației până la data de 26.06.2024, ora 15.30
- afișarea rezultatului în urma contestației până la data de 27.06.2024, ora 15.30
- afișarea rezultatului final până la data de 28.06.2024, ora 15.30
În termen de 24 de ore de la afişarea rezultatului fiecarei probe candidatul dacă este respins are dreptul să depună contestaţie la secretariatul institutului.
Rezultatul la eventualele contestaţii se va comunica în termen de 24 de ore de la expirarea termenului pentru depunerea contestaţiilor.
În vederea participării la examenul de promovare, candidatul depune dosarul de examen care va conţine:
- a) cerere de înscriere;
- b) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi ale altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi/sau perfecţionări necesare ocupării postului, după caz;
- c) adeverinţe eliberate de angajatori din care să reiasă vechimea în specialitatea studiilor universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei.
Doasarul se depune in termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării prezentului anunț, respectiv în perioada 29.05 – 12.06.2024, de luni-vineri între orele 07.30 – 15.30, la Serviciul RUNOS al institutului.
Examenul de promovare constă în parcurgerea a trei etape succesive, după cum urmează:
- selecția dosarelor de examen
- proba scrisă: punctajul este de maxim 100 puncte
- proba interviu: punctajul este de maxim 100 puncte
Candidatul este declarat admis la fiecare probă dacă a obținut minim 50 de puncte.
Se poate prezenta la urmatoarea probă de concurs numai dacă a fost admis la etapa anterioară.
Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obţinute la probele de examen. În termen de 24 de ore de la afişarea rezultatului fiecarei probe candidatul dacă este respins are dreptul să depună contestaţie la secretariatul institutului.
Rezultatul la eventualele contestaţii se va comunica în termen de 24 de ore de la expirarea termenului pentru depunerea contestaţiilor.
Pe baza punctajelor obţinute la proba scrisă și la proba interviu, comisia de examen va stabili punctajul final.
Relatii suplimentare privind desfăşurarea examenului se pot obţine la sediul unităţii, str. Republicii nr. 34-36, etaj I, secretarul comisei de concurs – Ec. Oprea Cristina–Anca, Serviciul RUNOS telefon 0264-598361 int.142
DOCUMENTE DE INTERES